Nu cred că ar fi corect dacă ar exista o definiţie clară a timpului. Timpul a fost, este şi va fi. Dar oare exista timp şi înaintea apariţiei omului pe (din) pământ? Poate că da, dar nu aşa cum îl percepem noi, organizat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole sau milenii. Poate că ceea ce acum numim secundă era atunci un veac. Sau poate că o zi a creaţiei lui Dumnezeu însemna o eră...
Dar să revenim. De ce ne gândim cu toţii la trecerea ireversibilă a timpului din când în când? De ce ne raportăm toată existenţa la timp? “Când eram mic, nu aveam nicio grijă”, “Când voi ajunge medic, voi fi cel mai fericit”, “N-am avut timp să termin ultimul exerciţiu”, “Mi-am pierdut timpul făcând cumpărături”, “La ora 13 vom mânca”. De ce nu gândim niciodată prezentul? Există acel frumos slogan “trăieşte clipa !”... dar cu siguranţă într-una din clipe te vei gândi la planuri de viitor sau îţi vei aduce aminte o întâmplare din trecut.
Un lucru este cert. Când îţi petreci multă vreme gândindu-te la acest “timp”, devii melancolic. Oare timpul există spre a-i servi omului, sau omul există pentru a “umple” timpul cu evenimente?
Îmi vine acum în minte întrebarea: “Oare am pierdut timpul cât am scris aceste rânduri ?” Dacă l-am pierdut, poate îl găseşte cineva şi se bucură de el... Oricum, după cum spunea şi Nichita Stănescu, “Numai timpul are timp”...
19 iunie 2008, 23:35:38, GMT +2 ;))
vineri, 20 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)