Nu cred că ar fi corect dacă ar exista o definiţie clară a timpului. Timpul a fost, este şi va fi. Dar oare exista timp şi înaintea apariţiei omului pe (din) pământ? Poate că da, dar nu aşa cum îl percepem noi, organizat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole sau milenii. Poate că ceea ce acum numim secundă era atunci un veac. Sau poate că o zi a creaţiei lui Dumnezeu însemna o eră...
Dar să revenim. De ce ne gândim cu toţii la trecerea ireversibilă a timpului din când în când? De ce ne raportăm toată existenţa la timp? “Când eram mic, nu aveam nicio grijă”, “Când voi ajunge medic, voi fi cel mai fericit”, “N-am avut timp să termin ultimul exerciţiu”, “Mi-am pierdut timpul făcând cumpărături”, “La ora 13 vom mânca”. De ce nu gândim niciodată prezentul? Există acel frumos slogan “trăieşte clipa !”... dar cu siguranţă într-una din clipe te vei gândi la planuri de viitor sau îţi vei aduce aminte o întâmplare din trecut.
Un lucru este cert. Când îţi petreci multă vreme gândindu-te la acest “timp”, devii melancolic. Oare timpul există spre a-i servi omului, sau omul există pentru a “umple” timpul cu evenimente?
Îmi vine acum în minte întrebarea: “Oare am pierdut timpul cât am scris aceste rânduri ?” Dacă l-am pierdut, poate îl găseşte cineva şi se bucură de el... Oricum, după cum spunea şi Nichita Stănescu, “Numai timpul are timp”...
19 iunie 2008, 23:35:38, GMT +2 ;))
vineri, 20 iunie 2008
joi, 14 februarie 2008
Valentine's Day 2008
Este primul 14 februarie pe care il prind la facultate. Imi aduc aminte de aceasta "sarbatoare" inca de cand eram la scoala generala, insa abia in liceu am inceput sa o "simt".
Daca stau sa ma gandesc, niciodata nu am avut ocazia sa sarbatoresc "Valentine's Day". Si daca ma gandesc si mai bine, doar prin clasa a IX-a am suferit din aceasta pricina. La ora actuala, ziua indragostitilor nu mai inseamna nimic pentru mine; e o zi ca oricare alta. Poate din cauza ca mi-am schimbat unele idei despre "importarea sarbatorilor", sau poate ca m-am schimbat cu totul.
Ma intreba aseara cineva ce o sa fac astazi, iar dupa ce i-am spus ca nu am absolut niciun program mi-a spus ca poate e mai bine asa. Fac economie si de bani si de idei. Poate chiar este mai bine; nici eu nu stiu.
Oricum, eu voi incerca sa fiu umpic impotriva acestor sarbatori americane (Valentine's Day, Halloween etc.). Ar trebui sa deschidem ochii si sa vedem frumusetea sarbatorilor autohtone. Nu stiu in ce masura voi reusi sa conving pe cineva de acest lucru, mai ales ca in vremurile noastre tot mai multi isi doresc sa paraseasca tara in care s-au nascut si au crescut.
In al doilea rand, cred ca dragostea nu are nevoie de o zi pe an ca sa fie celebrata. Dagostea exista mereu si trebuie pusa in lumina in fiecare zi. Cei care sunt indragostiti probabil sunt de acord cu acest lucru... Dar de ce sa nu ne fandosim si noi de Valentine's Day al americanilor? De ce sa nu cumparam jucarii si bomboane in forma de inimioara? De ce sa nu ne laudam si noi ca avem parte de dragoste (fie ea si falsa)? "[...] dragostea nu se lauda, nu se trufeste" spune Sf. Ap. Pavel; dar ce mai conteaza ce spunea Sfantul acum vreo 2000 de ani, atunci cand poti starni invidia unora sarutandu-te pe strada, cu o plasuta de cadou in mana de "ziua indragostitilor"?
Cei care vor citi aceste randuri probabil vor spune: "tipul asta are niste frustrari". Poate ca da, poate ca nu; asta sunt eu si asa gandesc la ora actuala. Poate ma voi schimba in viitor, asa cum m-am schimbat si pana acum. Sau cine stie? Poate ca saptamana viitoare voi gandi din nou cum gandeam in clasa a IX-a.
Celor carora au asteptat atat de mult aceasta zi si care au sentimente frumoase pentru o persoana de sex opus, le urez, totusi, un "Happy Valentine's Day!".
Daca stau sa ma gandesc, niciodata nu am avut ocazia sa sarbatoresc "Valentine's Day". Si daca ma gandesc si mai bine, doar prin clasa a IX-a am suferit din aceasta pricina. La ora actuala, ziua indragostitilor nu mai inseamna nimic pentru mine; e o zi ca oricare alta. Poate din cauza ca mi-am schimbat unele idei despre "importarea sarbatorilor", sau poate ca m-am schimbat cu totul.
Ma intreba aseara cineva ce o sa fac astazi, iar dupa ce i-am spus ca nu am absolut niciun program mi-a spus ca poate e mai bine asa. Fac economie si de bani si de idei. Poate chiar este mai bine; nici eu nu stiu.
Oricum, eu voi incerca sa fiu umpic impotriva acestor sarbatori americane (Valentine's Day, Halloween etc.). Ar trebui sa deschidem ochii si sa vedem frumusetea sarbatorilor autohtone. Nu stiu in ce masura voi reusi sa conving pe cineva de acest lucru, mai ales ca in vremurile noastre tot mai multi isi doresc sa paraseasca tara in care s-au nascut si au crescut.
In al doilea rand, cred ca dragostea nu are nevoie de o zi pe an ca sa fie celebrata. Dagostea exista mereu si trebuie pusa in lumina in fiecare zi. Cei care sunt indragostiti probabil sunt de acord cu acest lucru... Dar de ce sa nu ne fandosim si noi de Valentine's Day al americanilor? De ce sa nu cumparam jucarii si bomboane in forma de inimioara? De ce sa nu ne laudam si noi ca avem parte de dragoste (fie ea si falsa)? "[...] dragostea nu se lauda, nu se trufeste" spune Sf. Ap. Pavel; dar ce mai conteaza ce spunea Sfantul acum vreo 2000 de ani, atunci cand poti starni invidia unora sarutandu-te pe strada, cu o plasuta de cadou in mana de "ziua indragostitilor"?
Cei care vor citi aceste randuri probabil vor spune: "tipul asta are niste frustrari". Poate ca da, poate ca nu; asta sunt eu si asa gandesc la ora actuala. Poate ma voi schimba in viitor, asa cum m-am schimbat si pana acum. Sau cine stie? Poate ca saptamana viitoare voi gandi din nou cum gandeam in clasa a IX-a.
Celor carora au asteptat atat de mult aceasta zi si care au sentimente frumoase pentru o persoana de sex opus, le urez, totusi, un "Happy Valentine's Day!".
vineri, 8 februarie 2008
“Dragostea este o boala fara de care nu esti sanatos”
Ce este, de fapt, dragostea? Toti ii spunem la fel, dar fiecare o simte in felul sau. Cu toate acestea, se poate spune cert ca este un sentiment nobil si frumos, care porneste din sufletul si din constiinta omului.
Fie ca este vorba despre dragostea parintilor fata de copii, a oamenilor fata de semenii sai, sau despre dragostea sincera dintre un baiat si o fata, acest sentiment patrunde in toata fiinta omului si se dezvolta acolo, asemenea unei boli. Diferenta consta in faptul ca nu exista nicio problema daca dragostea este molipsitoare, sau daca se raspandeste rapid. Odata instalata, ea formeaza “anticorpi”, care ne apara de falsele sentimente.
De asemenea, putem afirma ca dragostea ar trebui sa fie parte integranta in viata fiecaruia si sa contribuie in mod deosebit la echilibrul, armonia si de ce nu, la sanatatea noastra.
Concluzionand aceste idei, rezulta faptul ca adevarata dragoste este molipsitoare asemenea unei boli, dar care dupa instalare creeaza schimbari in interiorul nostru si contribuie la sanatatea sufleteasca, adica la fericire.
Fie ca este vorba despre dragostea parintilor fata de copii, a oamenilor fata de semenii sai, sau despre dragostea sincera dintre un baiat si o fata, acest sentiment patrunde in toata fiinta omului si se dezvolta acolo, asemenea unei boli. Diferenta consta in faptul ca nu exista nicio problema daca dragostea este molipsitoare, sau daca se raspandeste rapid. Odata instalata, ea formeaza “anticorpi”, care ne apara de falsele sentimente.
De asemenea, putem afirma ca dragostea ar trebui sa fie parte integranta in viata fiecaruia si sa contribuie in mod deosebit la echilibrul, armonia si de ce nu, la sanatatea noastra.
Concluzionand aceste idei, rezulta faptul ca adevarata dragoste este molipsitoare asemenea unei boli, dar care dupa instalare creeaza schimbari in interiorul nostru si contribuie la sanatatea sufleteasca, adica la fericire.
De ce se intristeaza omul?
Oare tristetea face parte din normalitate? Oare oamenii care sunt in general tristi au momente de fericire? Ce se intampla daca atunci cand esti trist incepi sa te complaci si starea persista mult mai mult decat ar trebui? Exista limite pentru tristete? Exista leacuri impotriva acestei stari? Cum gandesc oamenii cand sunt tristi? Poate gandesc mai mult si mai profud decat cand sunt veseli... Poate chiar in acele momente li se dezvolta spiritul creator. Multi isi "varsa" tristetea pe o coala de hartie si dau nastere unor idei originale si chiar interesante. Ce se intampla insa cu cei care citesc o astfel de creatie? Oare se intristeaza si ei? Oare incearca sa patrunda sensul cuvintelor si sa-l inteleaga pe autor? Sau poate ii dau "skip" dupa primele raduri, temandu-se ca starea lor de spirit va fi afectata?
In mod normal ar trebui sa incurajez alungarea tristetii, pentru ca nu stiu daca cineva a rezolvat vreodata ceva intristandu-se, dar aceasta stare care totusi exista (uneori fara sa vrem) are anumite avantaje si il face pe om sa gandeasca mai profund. Ideal ar fi sa cunoastem niste limite ale tristetii, sa stim sa ne "trezim" si sa ne ramana in minte descoperirile pe care le-am facut cu ajutorul dispozitiei respective.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)